SURSE: Cum și-au împărțit PNL, USR-PLUS și UDMR comisiile din Camera Deputaților

SURSE: Cum și-au împărțit PNL, USR-PLUS și UDMR comisiile din Camera Deputaților
Sursă FOTO: Alexandru Dobre - Mediafax Foto (caracter ilustrativ)
Publicat: 12/12/2020, 22:44
Actualizat: 13/12/2020, 17:37

După o lungă zi de negocieri la Vila Lac 1, se pare că partidele PNL, USR-PLUS și UDMR ar fi ajuns la o înțelegere, în principiu, în ceea ce privește împărțirea comisiilor în Camera Deputaților, dar și a funcțiilor din Biroul Permanent. Însă, la Senat, viitoarea coaliție de guvernare nu a ajuns la un consens.

Bătălia pe șefia Camerei Deputaților și pe cea a Senatului continuă, însă șefiile comisiilor din Camera Deputaților ar fi fost împărțite, potrivit surselor g4media.ro.

Astfel, PNL are șefia a șase comisii, în timp ce USR-PLUS va conduce patru, iar UDMR două. De asemenea, și minorităile vor conduce o comisie, iar restul vor fi conduse de reprezentanții PSD și AUR.

Cum și-au împărțit PNL, USR-PLUS și UDMR comisiile din Camera Deputaților

PNL

Comisia de buget-finanțe

Comisia de apărare

Comisia de mediu

Comisia de sănătate

Comisia de IT

Comisia de educație

De asemenea, liberalii au obținut șefia a trei comisii comune ale Camerei și Senatului:

  • Comisia pentru controlul SRI
  • Comisia pentru statutul senatorilor și deputaților
  • Comisia pentru UNESCO

USR-PLUS

Comisia juridică

Comisia pentru administrație publică

Comisia pentru cultură

Comisia pentru muncă

De asemenea, USR Plus va conduce trei comisii comune ale Parlamentului:

  • Comisia pentru controlul SIE
  • Comisia pentru cod electoral
  • Comisia pentru relația cu Republica Moldova

UDMR

Comisia pentru agricultură

Comisia pentru industrii

Comisia pentru controlul execuției bugetelor Curții de Conturi (Comisie comună Cameră și Senat)

Minorități

Comisia pentru drepturile omului

Biroul Permanent al Camerei Deputaților – 9 din 13 locuri pentru coaliția de guvernare

  • PNL – 4 membri
  • USR-PLUS – 2 membri
  • UDMR – 1 membru
  • Minorități – 1 membru

*al nouălea membru al BP este președintele Camerei Deputaților, funcție care este dorită și de PNL și de USR-PLUS.

Totuși, prima rundă de negocieri care a avut loc la Vila Lac 1, între PNL, USR-PLUS și UDMR nu au avut un rezultat în ceea ce privește trei funcții importante din stat, respectiv premier, președinte al Camerei Deputaților și președinte al Senatului. În acest context, Ludovic Orban i-ar fi făcut o propunere lui Dan Barna.

Președintele PNL, Ludovic Orban, și președintele USR, Dan Barna, se luptă pentru aceeași funcție – președinte al Camerei Deputaților. În timp ce liberalii vor să dea premierul viitoarei guvernări, liderii USR sunt de părere că ar trebuie să obțină președinția Camerei Deputaților și îl propun pe Dan Barna.

De cealaltă parte, PNL îl dorește pe Ludovic Orban în aceeași funcție, fiind în fapt „colacul de salvare” al liderului liberalilor. Astfel, ei propun ca președinția Senatului să meargă la USR-PLUS, însă Barna nu poate ocupa această funcție, întrucât este deputat.

Liberalii ar fi susținut că Ludovic Orban este mai potrivit să conducă Camera Deputaților datorită experienței sale parlamentare, însă cei de la USR-PLUS au reacționat punctând faptul că, dacă se invocă experiența, atunci Dacian Cioloș ar fi mult mai potrivit decât Florin Cîțu pentru funcția de premier.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Se întocmesc liste de buncăre şi adăposturi. Toate clădirile sunt inventariate
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...